Vasile Voiculescu - 130 de ani de la naştere

Amintirea 

Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea
Uitată-n colţul mesei, unde moare.

Nu-i nimeni în odaia tânjitoare.
Oglinda-n podini şi-a holbat privirea.
Perdelele lungi ţin calea către soare ...
Păianjenii şi-au întrerupt urzirea.





Privindu-se în cupă ofilite,
Din miezul veşted foile mâhnite
Se rup, treptat, cu-o mută iroseală
Picând domol în umbra liniştită ...
Şi floarea amintirii, părăsită,
Se scutură petală cu petală

În apa vremii veche şi clocită.

       Vasile Voiculescu a fost un scriitor și medic român. În domeniul literar s-a distins în principal ca poet și prozator.
Vă invităm să consultaţi catalogul online unde găsiţi descrierile bibliografice ale documentelor deţinute de Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea din opera marelui scriitor român:


De asemenea vă oferim un documentar despre viaţa şi opera lui Vasile Voiculescu.

Henri de Toulouse-Lautrec: 150 de ani de la naştere



 

Henri de Toulouse-Lautrec (1864 – 1901) s-a născut în sudul Franţei, în regiunea Midi-Pyrénées, pe 24 noiembrie 1864.  Fiul şi moştenitorul conţilor Alphonse și Adele de Toulouse-Lautrec, Henri a fost ultimul descendent al unei familii aristocratice care data de o mie de ani.  Din păcate viaţa lui a fost marcată de efectele endogamiei, rezultatul căsătoriei consanguine dintre părinții săi (care au fost veri primari).
Picioarele lui Lautrec au încetat să mai crească de la vârsta adolescenţei, după ce i s-au rupt ambele oase de femur în accidente separate, minore. Ca adult, Lautrec a avut partea superioară a corpului normal proportionată, dar picioarele îi erau nefiresc de scurte, astfel că înălțimea lui era abia de un metru şi jumătate. A umblat cu mare dificultate şi toată viaţa s-a sprijinit într-un baston.
Aflat fizic în imposibilitatea de a participa la cele mai multe dintre activitățile de care beneficiau în mod obișnuit cei de vârsta lui, Toulouse-Lautrec s-a cufundat în artă. El a devenit un important pictor post-impresionist, ilustrator art nouveau și litograf. În lucrările sale a înregistrat detalii cu privire la stilul de viață parizian de la finalul secolului al XIX-lea, într-un mod original.
Cu mai puțin de trei luni înainte de a împlini 37 de ani  a murit din cauza unor complicatii datorate alcoolismului de care suferea. Este îngropat în Verdelais, Gironde, la câțiva kilometri de Chateau de Malrome.
 Toulouse-Lautrec a trăit  repede și cu patimă. Și-a dedicat viaţa artei și s-a hotărât să și-o trăiască fără prea multe rezerve. Rezultatul a fost o creație singulară, liniară şi puternc accentuată de pasiunile artistului.
 
De altfel viaţa lui a devenit sursă de inspiraţie pentru câteva lucrări pe care “Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul” Vâlcea vi le recomandă.

 
Moulin Rouge: Roman inspirat din viaţa lui Henri Toulouse-Lautrec / Pierre La Mure; trad. Corneliu Rudescu . ─ Bucureşti : Univers, 1975
468 p. - (Biografii romanţate)

Pasiunea contelui Toulouse-Lautrec / Alicia Dujovne Ortiz; Traducere: Maria Ivănescu . ─ Bucureşti : Editura Lider
272 p.
Viaţa lui Toulouse-Lautrec / Henri Perruchot; traducere: Rodica Lipatti. ─ Ediţia a 2-a . ─ Bucureşti : Meridiane, 1969
344 p

Târgul de carte pentru copii şi tineret


În perioada 3-5 decembrie 2014, Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea organizează cea de-a noua ediţie a Târgului de carte pentru copii şi tineret.

Sunt invitate edituri din ţară şi librării vâlcene, iar cărţile vor fi expuse în holul mare al bibliotecii în fiecare zi, între orele 10.00-18.00.

Vă aşteptăm cu drag!

Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea vă provoacă la o ''Calatorie prin istoria lumii''


Miercuri,19 noiembrie 2014, la ora 14.30, în Sala de Lectură a Secţiei Periodice-Legislaţie are loc prima întâlnire din cadrul proiectului ''Călătorie prin istoria lumii ''. Acest proiect se adresează elevilor de gimnaziu şi se va derula sub forma unui concurs între şcolile din Râmnicu Vâlcea.

În fiecare lună, tinerii participanţi vor realiza video-biografii bazate pe cercetarea materialelor aflate în colecţiile de publicaţii periodice ale bibliotecii.

Prima şcoală participantă este Şcoala cu clasele I - VIII nr. 4 din Râmnicu Vâlcea.

Clubul de lectură „Povestea vorbei”


Întâlnirea de ieri a membrilor clubului de lectură „Povestea vorbei” a avut ca temă opera şi viaţa scriitorului francez Marc Levy. 
 
Clubul s-a îmbogăţit cu noi membri, iar discuţiile au fost cu atât mai interesante cu cât modul de raportare la temele scriitorului francez au fost diferite. Din romanele lui nu lipsesc umorul şi tandreţea, misterul şi aventura. El ne oferă perspective noi şi se foloseşte de situaţii care depăşesc realul pentru a ne determina să ne reevaluăm limitele înţelegerii şi ale acceptării.

Într-o ambianţă plăcută, înconjuraţi de cărţi, iubitorii de lectură au adus în discuţie temele preferate de autorul francez, trecându-le prin filtrul experienţelor personale, cu ajutorul unor întrebări ascunse în bomboane.

Următoarea întâlnire a Clubului de lectură „Povestea vorbei” va avea loc la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea în ziua de joi, 11 decembrie 2014, la ora 16.00.

Tema propusă pentru luna decembrie: Regina Maria

Bibliografie:
1.Missy regina României de Guy Gauthier; traducere Andreea Popescu. Bucureşti: Humanitas, 2000

2.Regina Marii Uniri , autori Gheorghe Nichifor, Maria Bizomescu . Târgu-Jiu : Spicon, 1997

3. Ultima romantică: viată reginei Maria a României de Hannah Pakula; traducere Sanda-Ileana Racoviceanu . - Bucureşti : Lider, s.a

4.Povestea vieţii mele. 2 vol. Iaşi : Moldova

5.Patru anotimpuri din viaţa unui om de Regina României; Bucureşti : Universal Dalsi, s.a

6. Poveşti vol.1 . - Iași : Porţile Orientului, 1986
Conţine: Poveste de Crăciun; Copila Soarelui; Comoara lui Baragladin; Cei trei purcei; Trandafirul lui Conu Ilie; Insula Şerpilor.

7.Măşti: roman de Maria, Regina României; Bucureşti : Universal Dalsi, 1998

8. Măşti: Romanul unei imposibile iubiri de Maria, regina României . - Bucureşti : Teşu, 2004

9. Insula Şerpilor de Maria, Regina României; traducere din limba engleză de Adria Val ediţie îngrijită de Viorica Mircea . - Braşov : Arania, 1991

10. Însemnări zilnice de Maria, regina României; traducere de Sanda-Ileana Racoviceanu îngrijire de ediţie, introducere şi note de Vasile Arimia . - Bucureşti : Albatros, 1996

Click to Career - Seminarul international “Afacerile on-line – o alternativă”

In perioada 6-7 noiembrie 2014 a avut loc la Berlin, Seminarul Internaţional cu tema “Afacerile on-line – o alternativă”, organizat de BERLINK ETN GmbH în cadrul proiectului Click to Career, coordonat de Fundaţia Casa Cărţii, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea.

 Trainingul "Online Merchandising – Selling in wide Digital Area" a fost susţinut de o companie dezvoltatoare de softuri, care a făcut o prezentare profesionistă a trendului în materie de utilizare a noilor tehnologii informatice atât în afacerile online, cât şi în oferta de servicii. 

Marile companii încearcă să pună la dispoziţia celor care folosesc telefonia inteligentă programe care să faciliteze accesul la orice fel de servicii într-un timp scurt, folosind baze de date autocreate. Bibliotecile vor fi şi ele afectate în scurt timp şi este important să fie pregătite şi să aibă capacitatea de a folosi noile tehnologii informatice în favoarea lor.
 


Seminarul a continuat cu vizitarea Apple Store Berlin, unul dintre cele mai importante magazine retail ale Apple din Europa, situat în centrul comercial al Berlinului. Acesta se remarcă prin atenţia pe care compania din Cupertino a ales să o acorde atât în ceea ce priveşte design-ul, arhitectura şi modul în care clienţii sunt întâmpinaţi de angajaţii companiei, cât şi în ceea ce priveşte atmosfera din magazin.
Construcţia are ea însăşi o poveste veche de 100 de ani. Iniţial clădirea a aparţinut unui teatru berlinez, iar Apple a păstrat atât vechea arhitectură exterioară, cât şi elementele interioare specifice unui teatru.
Apple Store Kurfürstendamm este cel mai mare Apple Store din Germania avand peste 200 de angajaţi. Totodata, este cel mai mare service pentru clienti al Apple de pe intreg continentul. Întreg modul de organizare, funcţionalitatea spaţiului, serviciul de relaţii cu clienţii sunt tot atâtea exemple de urmat în cadrul organizaţiilor partenere în proiectul C2C.





Proiectul „Click to Career” - Seminar Internaţional la Berlin

  În zilele de 6 şi 7 noiembrie 2014, va avea loc, la Berlin, Seminarul Internaţional cu tema „Afacerile online – o alternativă”, organizat de BERLINK ETN GmbH în cadrul Proiectului „Click to Career”, coordonat de Fundaţia „Casa Cărţii”  în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea. 

BERLINK ETN GmbH   desfăşoară activităţi de consultanţă, organizează traininguri de formare profesională şi orientare în carieră şi este angajată în promovarea activăţilor care urmăresc dezvoltarea personală şi profesională a persoanelor fără loc de muncă. Berlink este parte a ETN Group, organizaţie compusă din companii de profil din 5 ţări euopene (Germania, Italia, Spania, Marea Britanie şi Bulgaria). Întâlnirea va cuprinde  trainingul „Online Merchandising – Selling in wide Digital Area", susţinut de specialişti din cadrul organizaţiei germane, precum şi un workshop pe tema celor mai noi metode de promovare a produselor de orice fel, inclusiv a celor culturale, de interes pentru Fundaţia „Casa Cărţii”, prezenţă activă  la întâlnirea de la Berlin.
     La seminar vor participa reprezentanţi din 8 ţări: România, Italia, Germania, Cipru, Marea Britanie, Croaţia, Lituania şi Grecia.

De ce (re)vin la biblioteca?

Biblioteca Judeteana "Antim Ivireanul" Valcea                               

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Blog Archive

Persoane interesate

Trafic pe blog

HTML hit counter - Quick-counter.net

Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

About this blog